Proiectul ,,Dăm click pe România,,

Proiect ,,Dăm click pe România,,

PROIECT ,,DĂM CLICK PE ROMÂNIA,,

Tema utilizării eficiente a resurselor și dezvoltării unei economii circulare este pusă în practică în cadrul proiectului Dăm click pe România,  implementat cu sprijinul Asociației Ateliere fără Frontiere și al Atelierului educlick.  Grupul țintă este format din elevii clasei a X-a croitorie , învățământ profesional, dintre care 4 elevi sunt surdo-muți . Prin acest proiect, un număr de 9 calculatoare recondiționate și un laptop au fost donate elevilor școlii noastre pentru a asigura egalitatea de șanse în educație, formarea de competențe transferabile și accesul la un sistem de educație de calitate, toate acestea constituie cheia pentru creștere economică și prosperitate.
Liceul Tehnologic Simion Mehedinți din Galați a primit diplomă de Laureat în cadrul programului de donații de calculatoare Dăm click pe România 2022, program derulat cu susținerea: Implicarea face diferența, Kaufland, OMV Petrom. Integrarea pe piața muncii a absolvenților cu deficiențe profunde sau asociate, astfel încât să poată avea o viață profesională și personală împlinită, poate fi realizată printr-un învățământ adaptat la particularitățile psiho-individuale și prin modernizarea infrastructurii școlare.
Obiectivele proiectului:
1. Asigurarea accesului la educație pentru un număr de 4 elevi surdo-muți integrați într-o clasă cu 9 elevi (ceilalți 5 au  deficiențe profunde, severe sau asociate), prin asigurarea unor softuri educaționale specifice în perioada 2022-2024;
2. Îmbunătățirea infrastructurii școlii cu 10 calculatoare pentru susținerea activității educaționale ale elevilor clasei, implicit a celor 4 elevi surdo-muți, prin amenajarea unui spațiu școlar racordat la Internet în perioada 2022-2024.
În concluzie, ne dorim ca acest proiect să aibă următorul impact:
-motivarea și antrenarea tuturor participanților la actul educațional: elevi, profesori, pedagogi;
-dezvoltarea capacităților de învățare prin cooperare ceea ce conduce la un  climat educațional bazat pe încredere, ajutor reciproc, respect, comunicare mai facilă;
-îmbunătățirea rezultatelor școlare prin monitorizarea progresului școlar al elevilor;
-îmbunătățirea colaborării elev-profesor, elev-elev, profesor-părinte;
-sensibilizarea mediului economic-social asupra nevoilor de educație a tinerilor cu deficiențe;
-creșterea prestigiului în comunitate prin oferirea de bune practici în integrarea și educarea tinerilor cu nevoi speciale.