Unitatea nostră școlară a avut deosebita ocazie de a fi gazda concursului național pe teme de protecția consumatorilor pentru tinerii din învăţămăntul tehnic liceal şi profesional cu CES, din cadrul Proiectului Național ,,Suntem Informați, suntem educați”, în data de 5.04.2012. La deschidere au participat:
-reprezentanţi ai Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor din Bucureşti şi Galaţi
-Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi;
-Consiliul Judeţean Galaţi;
-Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Galaţi;
-Directori ai şcolilor speciale din ţară.
Elevii din învăţământul profesional special au avut ocazia să îşi verifice cunoştinţele şi abilităţile în domeniu şi, totodată, să interacţioneze, să schimbe impresii, să descopere lucruri noi. Au participat elevi din: București, Bistrița, Iași, Neamț, Timișoara, Constanța, Buzău, Codlea, Brăila și Galați. Evenimentul s-a dovedit a fi un succes întrucât, pe de o parte, elevii au avut ocazia să îşi manifeste spiritul de competiţie, iar pe de altă parte, aceştia au realizat un important schimb de experienţă, gazdele oferindu-le un program deosebit: momente cultural-artistice, plimbare cu vaporul pe Dunăre, vizite la mănăstiri şi biserici din oraş, precum şi la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii, Galaţi, seară cultural-artistică. Toţi elevii participanţi au fost recompensaţi de către organizatori cu diplome şi premii conţinând produse alimentare.
Profesorii îndrumători au participat şi ei la o sesiune de referate pe tema protecţiei consumatorilor, fiind premiaţi alături de elevi.
Aceast eveniment a fost considerat de către toţi cei care au participat la derularea lui drept unul din care au avut multe lucruri de învăţat, fiecare exprimându-şi dorinţa de a lua parte în continuare la astfel de activităţi: „Plecăm de aici cu sufletul mai bogat, cu câteva diplome care să ne amintească de acest eveniment şi cu speranţa că ne vom mai întâlni.”(prof. Ing. Livia Oţet- C.S.E.I. „Ştefan cel Mare, Neamţ).
Proiectul naţional ,,Suntem informaţi , suntem educaţi”, -educaţia a V-a – Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor- România, este primul concurs naţional pe teme de protecţia consumatorilor pentru elevii cu CES, a cărui organizare a fost deosebită.
Pentru buna desfăşurare a concursului aducem mulţumiri:
-Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor din Bucureşti şi Galaţi;
-Consiliului Judeţean Galaţi;
-Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi.
18.10.2012- BALUL BOBOCILOR
Ca în fiecare an s-a organizat în unitatea noastră BALUL BOBOCILOR, așteptat cu multă nerăbdare de către elevii, dar mai ales de către cei din clasa a IX-a. A fost momente artistice: piese de teatru, interpretări melodice, dansuri populare, vals.
25-27 OCTOMBRIE 2012 -ZILELE ȘCOLII
În această perioadă în unitatea noastră se desfășoară o serie de activități. Și de această dată elevii împreună cu cadrele didactice au pregătit pentru oaspeții noștri o expoziție cu obiecte realizate de elevi, o expoziție cu produse de artizanat, întâlnire cu reprezentanți ai Poliției și Agenției pentru combaterea traficului de persoane și a consumului de droguri- ,, Respectarea legii ne asigură viitorul”, întâlnire cu agenții economici și reprezentanți ai AJOFM Galați- ,, Integrarea elevilor cu CES pe piața muncii”, activități demonstrative susținute de elevi – ,,Drag de meserie”; Concursul ,,Sub cupola sfințeniei și erudiției: Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi și academicianul Simion Mehedinți”; masă rotundă cu partenerii din comunitate- ,,Importanța parteneriatelor în educarea tinerilor cu CES”; un moment artistic – ,,Invitație la spectacol”.
15 Decembrie 2012 ,, MARI DASCĂLI ȘI OAMENI DE ȘTIINȚĂ-IN MEMORIAM SIMION MEHEDINȚI”- Simpozion Național.
Organizatorii își propun să aducă un omagiu marelui savant și academician român, căruia i se datorează atât de mult în câmpul studiului științific, dar și pedagogiei, articulate pe principii creștine. Totodată, se dorește scoaterea din nemeritatul con de umbră
în care a intrat opera și personalitatea lui Simion Mehedinți.